Detalii neștiute din viața lui Tibi Clenci. Se iubește cu soția de 23 de ani: „Ea e sursa mea de inspirație”

Tibi Clenci e jurat la „Bravo, ai stil Celebrities”. El face echipă în emisiunea de la Kanal D alături de Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu. Se știe că are o carieră de succes, că e fotograf internațional. Despre viața lui personală se cunosc puține detalii, însă acum, într-un interviu pentru click.ro, juratul a scos la iveală amănunte despre el și soția lui.

„Eu în general sunt înconjurat de femei frumoase acasă, soția mea, fetele familiei neamului meu sunt frumoase, cele cu care lucrez peste tot în lume sau aici, în București. Pentru mine a devenit obișnuință. De fapt, întotdeauna am căutat să nu mă las purtat de val când sunt înconjurat de frumusețe. Eu încep să «delirez» atunci când frumusețea este plusată cu spiritualitate. Atunci când fiecare dintre aceste minunate, frumoase, se transformă și într-o sursă de inspirație”, a declarat acesta pentru sursa precizată mai sus.

Tibi Clenci a dezvăluit că adevărata lui sursă de inspirație este soția. Se iubesc de 23 de ani și au împreună un băiețel, pe Tudor Anghel, care are 5 ani și 6 luni. Ea nu activează în același domeniu ca el, este farmacistă. „Soția mea, Adina Maria Clenci, este cea mai frumoasă sursă de inspirație. Avem un fiu împreună. Cumnată-mea superbă este cea cu care am venit la party Elle. Uitându-te la cumnata mea, îți dai seama cum arată soția mea. Soția mea are două surori, cu care din timpul facultății eu am «pierdut» timpul. Soția mea este fost farmacist, însă acum e mamă 100%. Sora ei face make-up și este cea cu care lucrez peste tot în lume”, a declarat el.

Detalii neștiute din viața lui Tibi Clenci. Se iubește cu soția de 23 de ani: „Ea e sursa mea de inspirație”

Tibi Clenci și cumnata sa, la Elle New Media Awards 2021 Juratul a dezvăluit în cadrul aceluiași interviu și cum și-a cucerit soția „A aruncat cu praf de stele într-o noapte fără lună și m-a cucerit. De atunci nu i-am mai dat drumul. Eram la Peleș, într-o noapte fără lună, și ea mi-a zis «tu nu vezi că eu alunec, oferă-mi brațul să nu cad». Atunci i-am oferit brațul, ea l-a luat și nu i-am mai dat drumul și au trecut de atunci 23 de ani”.