Cu ce se ocupă Andreea Bănică după ce a rămas fără concerte. Și-a vaccinat fiica de 13 ani anti-COVID: „Eu am suferit enorm”

Andreea Bănică este una dintre cele mai apreciate artiste din România, iar pandemia de coronavirus i-a afectat foarte tare activitatea profesională. În cadrul unui interviu, vedeta a dezvăluit cu ce se ocupă după ce a nu a mai urcat pe scenă în această perioadă greu încercată pentru toată lumea. Pandemia de coronavirus i-a afectat pe artiștii din România, pentru că nu au mai putut susține concerte. Andreea Bănică a avut ultimul concert în vară, iar următorul este programat pentru vara anului viitor.

De când nu a mai urcat pe scenă atât de des, cântăreața se dedică în totalitate creșterii copiilor ei, Sofia și Noah. Andreea Bănică a recunoscut că deși nu mai are concerte, pe plan financiar îi merge destul de bine, pentru că este implicată în diverse campanii online, fiind și influencer. „Tocmai m-a anunțat Lucian că am un concert la anul în iunie. Le luăm pentru anul viitor.

A fost un an foarte prost pentru toți, dar mergem înainte. Unii s-au reorientat, eu am grijă de familia mea. Sunt foarte bine în online, muncesc foarte mult, am o comunitate care trebuie susținută. Ca influencer da, îmi merge foarte bine”, a declarat Andreea Bănică pentru Impact. În cadrul aceluiași interviu, artista mărturisește că a suferit cumplit din cauză că activitatea profesională i-a fost afectată. Andreea Bănică este obișnuită să aibă multe concerte, iar restricțiile din cauza pandemiei au afectat-o.

„Concerte nu a avut mai nimeni, decât foarte rar. Nu am auzit pe nimeni să aibă programat ceva de Revelion. Stăm toți și suportăm ce se întâmplă în această perioadă. Eu am suferit enorm din cauza faptului că am fost obișnuită o viață să fac asta, e munca, meseria mea. E foarte greu să nu urci pe scenă, să faci alte lucruri. Ultimul concert l-am avut prin vară, și primul la fel, atunci când s-a dat drumul au fost câteva. Dar doar atât”, a mai spus vedeta.

Andreea Bănică și-a vaccinat fetița împotriva COVID-19 Artista a mărturisit că, din fericire, niciun membru al familiei sale nu a contractat virusul până acum. De asemenea, Andreea Bănică a dezvăluit că toată familia este vaccinată inclusiv fiica ei, Sofia, în vârstă de aproximativ 13 ani. „Ne-am vaccinat toți, inclusiv Sofia. Suntem foarte cuminți și ascultători, niciunul nu a avut Covid. Ne-a ținut departe pentru că ne-am protejat. Sofia e înnebunită, avea mâinile praf de la prea mult dezinfectant. Această perioadă, cu siguranță, o să-i marcheze toată viața”, a mai spus vedeta pentru sursa mai sus menționată.