Cozi interminabile la intrarea în țară. Timp de așteptare și de 2 ore: ,,Nu-ți mai arde de concediu”

 

La fel ca în fiecare an, odată cu începerea perioadei concediilor apar și cozile interminabile de la intrarea în țară, dar și la ieșirea din țară, pentru că există foarte mulți români care merg în afară pentru a-și petrece vacanța sau se întorc înapoi la muncă.

Timpul de așteptare pentru intrarea în țară a fost și de 120 de minute

Din acest motiv pe ambele sensuri de mers, în mai multe puncte de trecere a frontierei la granița de vest și cea de sud traficul a fost intens, sâmbătă. Iar situația pare să se repete și duminică, după cum notează Antena3.

Sâmbătă, în zona vămii Nădlac, pe sensul de intrare în țară se formaseră cozi de zeci de autovehicule. Foarte mulți români din străinătate revenind în țară pentru a-și petrece concediul. Mai ales că anul trecut mulți dintre ei au renunțat să mai facă acest lucru din cauza situației sanitare.

,,Din Munchen vin și mă duc la Alba-Iulia. De la 09:30 (aștept) și e 11:40. 7 kilometri (am parcurs)”, a declarat un bărbat. „În concediu, în concediu. D-apoi nu-ți mai arde de concediu când vezi așa ceva”, mai spus el, pentru Digi24.

După cum reiese din datele publicate pe site-ul web al poliției de frontieră, sâmbătă, în zona Nălac II, durata de așteptare pentru intrarea în țară a fost de 120 de minute.

„Intrare: 8 artere; Ieşire: 6 artere; Trafic intens-număr foarte mare de călători şi mijloace de transport care se prezintă pentru verificările la frontieră pe sensul de intrare/ieşire în/din ţară”, este anunțul făcut de Poliţia de Frontieră.

Aglomerație a fost sâmbătă și în zona de trecere a graniței de la Petea. Aici cei care au vrut să intre în țară au avut de așteptat o oră.

Nici la granița de Sud situația nu a fost mai bună. La punctul  de trecere de la Vama Veghe, oamenii au fost nevoiți să stea ți câte 120 de minute pentru a putea trece granița și a intra în țară. Și la Calafat s-a înregistrat un timp de așteptare de 70 de minute.

La punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu au fost deschise 7 artere, iar timpul de așteptare pentru trecerea graniței a fost de 50 de minute.

Trafic crescut la punctele de trecere a frontierei în acestă perioadă

Potrivit declarațiilor făcute de Petre Nicola, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, pentru Digi24, în acestă perioadă în punctele de trecere a frontierei se înregistrează un trafic crescut.

„În această perioadă se înregistrează un trafic crescut în punctele de trecere a frontierei la granița cu Ungaria”.

De aceea, pentru a reduce punctul de așteptare s-a făcut o suplimentare a personalului, iar arterele de control au fost deschise la capacitate maximă.

„A fost suplimentat personalul poliției de frontieră care își desfășoară activitatea la controlul documentelor și arterele de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere”, a mai declarat acesta.