CONNECT-R ”ADOPTAT” TREI BĂIEȚI! ”EI MĂ CONSIDERĂ UN TATĂ ȘI EU, PE EI, COPIII MEI”

Connect-R a vorbit despre cei trei băieți pe care i-a ”adoptat”. Cântărețul o are pe micuța Maya, dar și trei tineri care activează în trupa ”Ghetto Gang„.

Connect-R a reușit să își impresioneze fanii, după ce a decis să ”adopte” trei băieți. Aceștia activează în cadrul trupei ”Ghetto Gang”, iar Ștefan Mihalache, alias Connect-R, are grijă de cariera lor în industria muzicală din România. Cântărețul mărturisește despre aceștia că sunt trei băieți extraordinari și talentați. Ba mai mult decât atât, în curând vor lansa și o nouă piesă împreună.

Pentru Click, Connect-R a mărturisit: ”Deocamdată am destui, o am pe Maya și îi am pe cei 3 băieți de la Ghetto Gang, care chiar sunt niște copii și pe care i-am adoptat, ca să spun așa, cu totul.

Ei mă consideră un tată și eu, pe ei, copiii mei. În afară de faptul că i-am ales după niște criterii care țin de talent, sunt niște copii extraordinari. Îmi lipsesc când plec în concerte și eu lor, am observat lucrul ăsta. Pregătesc cu ei primul single și video oficial, care se numește „Porsche Cayenne” și în paralel pregătesc un filmuleț de prezentare cu ei, pentru că au niște povești extraordinare. Vin din familii, dacă spun modeste, aș da-o în lux deja, mai mult decât modeste”.

De asemenea, artistul a vorbit și despre Toto, un băiat pe care l-a cunoscut în cadrul emisiunii ”Next Star”: ”Da, pe Toto, l-am cunoscut acolo, avea o poveste extraordinară, creștea fără mamă, care era la închisoare. Chiar s-a făcut și un film despre viața lui. M-a impresionat de atunci, pentru că era un bun dansator. Am observat că timpul a trecut și el s-a apropiat de muzică și e rapper în toată regula.

Am primit de-a lungul vremii multe demmo-uri și m-am oprit la Ghetto Gang, pentru că copiii trebuie să înțeleagă că nu e de ajuns să scrii bine sau să fi rapper, trebuie să ai ceva în plus. Și asta au ei. Când îi vezi pe celălat trotuar îți dai seama că nu sunt comuni, că e ceva cu ei”.