Cine este și cum arată soțul Magdei Pălimariu. Primele fotografii de la nunta secretă / EXCLUSIV

Vestea că Madga Pălimariu, prezentatoarea rubricii Vremea, de la PRO TV, s-a căsătorit ne-a luat pe toți prin surprindere, cu atât mai mult cu cât nimeni nu știa că este implicată într-o relație serioasă.

Evenimetul s-a desfășurat cu discreție și eleganță, așa cum vedeta ne-a obișnuit mereu, și într-un cadru restrâns, doar prietenii apropiați și familia fiind alături de miri în ziua în care și-au jurat credință, în fața altarului. VIVA! vă prezintă în exclusivitate cine este bărbatul care a cucerit-o pe Magda, dar și imagini de la nunta desfășurată în secret.

Magda, sunt nevoită să încep acest interviu în cel mai previzibil mod,
astfel că îți urez tradiționalul Casă de Piatră!

Mulțumesc!

Ce faci, cum te regăsim acum, după nuntă? Sper să nu greșesc, dar ați
sărit, momentan, peste luna de miere, nu?

Atât de mult iubesc să călătoresc, încât chiar mi-aș dori, literalmente, o LUNĂ de miere. Nu, nu am avut o lună de miere, dar am reușit să plecăm câteva zile, înainte de nuntă, în Marbella, iar după căsătorie am fost un pic la Iași și, apoi, direct în Norvegia. Urmează să plecăm din nou în Marbella (locul nostru preferat), însă vrem să vedem cum evoluează restricțiile. Punem siguranța pe primul loc.

Cine este și cum arată soțul Magdei Pălimariu. Primele fotografii de la nunta secretă / EXCLUSIVCine este și cum arată soțul Magdei Pălimariu. Primele fotografii de la nunta secretă / EXCLUSIV

Magda Pălimariu: „Nunta a fost imediat după ziua mea de naștere’

Magda, cred că îți dai seama și tu că am fost cu toții surprinși să
vedem pozele de la nuntă, când… nici măcar nu știam că ești implicată într-o relație serioasă. Dar să o luăm cu începutul! Ați făcut și cununia civilă, și pe cea religioasă în aceeași zi? Sau cum a fost?

Da, nu am simțit niciodată nevoia să vorbesc atât de amănunțit despre viața personală, nu pentru că aș avea ceva de ascuns, ci pentru că respect omul de lângă mine. Pandemia ne-a restricționat pe mulți, din multe puncte de vedere, iar planurile nu și-au mai avut rostul. Cel puțin eu asta am învățat în ultimul an… să nu-mi mai fac planuri. Așa că am făcut cununia civilă, urmată de cea religioasă – pentru că era importantă pentru noi, iar ziua s-a încheiat cu o petrecere. Totul a fost imediat după ziua mea de naștere.

Cine este și cu ce se ocupă soțul Magdei Pălimariu

Magda, știm că ești extrem de discretă cu viața ta personală și mereu ai fost așa, de altfel. Noi am aflat că soțul tău se numește Ionuț Eriksen și este președintele Camerei de Comerț din Norvegia.