Ce spune Steven Seagal, prietenul de 15 ani al lui Putin, despre războiul din Ucraina: „Putin nu e …”

Steven Seagal, prietenul de 15 ani al lui Putin, s-a pronunțat recent cu privire la războiul dintre Rusia și Ucraina.

Ce părere are actorul?!

Steven Seagal, în vârsta de 69 de ani, se numără printre cei mai mari actori de la Hollywood.

Mai mult decât atât, pe celebrul actor îl leagă și o prietenie de mai bine de 15 ani cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Un lucru pe care fanii celor doi îl știau mai puțin despre prietenia lor este acela că pe ambii bărbați îi leagă o pasiune comună, aceea a artelor marțiale.

Astfel, Steven Seagal este este maestru de aikido, în timp ce Vladimir Putin este luptător de judo.

Mai mult decât atât, de precizat este că, în anul 2017, lui Seagal i s-a interzis accesul în Ucraina, după ce președintele rus, Vladimir Putin, i-a acordat

acestuia un pașaport rusesc, iar recent, vedeta internațională a vorbit despre conflictul dintre cele două țări, spunându-și părerea despre acestrăzboi dintre Rusia și Ucraina.

Steven Seagal: „Rugăciunile mele sunt ca ambele țări să ajungă la o rezolvare pașnică”

Într-un interviu recent pentru presa internațională, Steven Seagal a vorbit despre conflcitul dintre Rusia și Ucraina. Celebrul actor a explicat că privește

ambele țări ca pe o singură familie și, totodată, vedeta a mai specificat că este convins de faptul că există o entitate exterioară care cheltuiește sume uriașe de bani pe propagandă, pentru a provoca cele două țări să fie într-un conflict.

În final, Steven Seagal a mai spus că se roagă pentru ambele țări să ajungă la o înțelegere, pentru a putea trăi toată lumea în pace.

„Cei mai mulți dintre noi au prieteni și rude în Rusia & Ucraina.

Le privesc pe amândouă ca pe o singură familie și cred cu adevărat că este vorba despre o entitate exterioară care cheltuiește sume uriașe de bani pe propagandă pentru a provoca cele două țări să fie în dezacord una cu cealaltă.

Rugăciunile mele sunt ca ambele țări să ajungă la o rezolvare pașnică, în care să putem trăi și prospera împreună în pace.”, a declarat Steven Seagal, potrivit Fox News.

Actorul de la Hollywood este membru de partid în Rusia
Anul trecut, în 2021, celebrul actor de la Hollywood a fost cooptat oficial în partidul politic al lui Vladimir Putin, în cadrul unei ceremonii fastuoase. Astfel, în anul 2016, Steven Seagal a primit cetățenie rusă, apărând conducerea Rusiei pentru anexarea Crimeei în 2014, numindu-l pe președintele rus „unul dintre marii lideri mondiali în viață” .

De precizat este că, la doar câteva luni după ce a primit cetățenie rusă și Vladimir Putin i-a înmânat personal pașaportul, oficialii Ucrainei au considerat că actorul reprezintă o amenințare la adresa securității naționale, motiv pentru care lui Steven Seagal i s-a interzis accesul pe teritoriul țării timp de cinci ani.