Ce se intampla cu cei care decedeaza in Saptamana Mare. Raspunsul dat de preoti

Saptamana Mare este ultima in care se tine post inainte de sarbatoarea Sfintelor Pasti. Aceasta perioada este unica in Biserica, atat din punct de vedere liturgic, cat si duhovnicesc.

Pana vineri bisericile ortodoxe oficiaza sfintele slujbe de Denii. Cuvantul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” si inseamna priveghere sau slujba nocturna. Credintele populare spun ca in Saptamana Mare nu se lucreaza, iar cine isi da ultima suflare in aceste zile va merge in iad, pentru ca „Raiul este inchis”.

Fiecare zi din Saptamana Patimilor are o semnificatie aparte. Astfel, prin denia de luni, Biserica ne aduce aminte de simbolistica vanzarii Mantuitorului. Luni, in Saptamana Sfintelor Patimiri, slujba este dedicata vietii lui Iosif, care a fost vandut de fratii sai in Egipt cu 30 de arginti. Istoria din Geneza vine ca o prefata la vanzarea lui Hristos de catre Iuda. Acuzat de desfranare, ajunge in temnita.

In urma talmacirii unor visuri, este scos din inchisoare si pus administrator peste tot Egiptul. Stapanirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruintei lui Hristos asupra pacatelor lumii, spun teologii. Tot in aceasta zi se face pomenire si de smochinul neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. “E o pilda data omului, din care trebuie sa retina ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate.

Deci, la Judecata de Apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit”, explica preotul. Martea cea Mare ne pregateste pentru intrarea in camara Mantuitorului, cu parabola celor zece fecioare. “Citind aceasta pilda transmisa de Sfintii Apostoli si Evanghelisti ne pregatim pentru cea de-a doua venirea a Mantuitorului. El este Mirele, iar noi trebuie sa fim mereu gata sa-l intampinam. Sa avem candela credintei aprinsa in suflet si sa dam dovada de putere, pentru ca numai astfel putem ajunge in Imparatia vesnica”, spune parintele Ramon, pentru adevarul.ro.

Ce se intampla cu sufletele celor care mor in Saptamana Mare
Credinta populara aminteste ca cei care mor in Saptamana Patimilor vor gasi mult mai greu calea catre Rai, iar sufletul se va chinui sa isi gaseasca linistea. In aceste zile, se crede ca portile Raiului sunt inchise si ca sufletele celor care trec in nefiinta ajung in Iad ori ca vor avea parte de chinuri mari pentru ca, in final, sa ajunga in Rai.

Daca din batrani e lasat ca nu este bine ca cineva sa moara in Saptamana Patimilor, lucrurile se schimba atunci cand este vorba despre Saptamana Luminata, cea care urmeaza imediat dupa Paste, dar si despre celelalte saptamani din Postul Pastelui. Acestia care trec in nefiinta in perioadele mentionate ajung direct in Rai, fara sa fie nevoiti sa treaca prin Judecata de Apoi.