Ce pensie are Marinela Chelaru: „Dacă n-ar fi fost soțul meu, ar fi fost jale”

Marinela Chelaru a dezvăluit ce pensie are. Actrița în vârstă de 62 de ani a vorbit și despre problemele financiare cu care se confruntă. În urmă cu trei ani, Marinela Chelaru a avut probleme grave de sănătate. Banii pe care îi primește de la stat nu sunt atât de mulți, însă se bazează pe soțul ei. Marinela Chelaru a mărturisit că ia o pensie mică, de 1.400 de lei. Din acești bani, actrița plătește pentru medicamente aproximativ 600 de lei. „Am o pensie amărâtă, de 1.400 de lei, am și facultate și o viață de muncă.

Iar din această sumă cam 600 de lei mă costă medicamentele. Dacă n-ar fi fost soțul meu, ar fi fost jale. Cu ce să trăiești? Aș fi murit de foame!”, a declarat Marinela Chelaru pentru impact.ro. Marinela Chelaru se gândește cum să mai facă un ban în plus, pentru că pensia pe care o ia nu îi este de ajuns. Actrița se gândește ca pasiunile sale, pictura și gătitul, să-i mai fie o sursă de venit. „M-am specializat în gătit, m-au chemat și la «Chefi la cuțite», unde am primit cuțitul de platină.

De la mama am învățat să gătesc. Ce noroc are soțul meu cu mine, ce bunătăți îi fac! Am acasă milioane de rețete. Acum, m-am dat pe delicatese, am făcut dulceață de ceapă, ceapă murată, dulceață de ardei iute. Iar acum pregătesc lichior de smochine. Fac și sosuri pentru spaghete, sunt șefa lor. Am zile în care de la ora 6.00 până pe la ora 20.00 stau în bucătărie. Aș deschide o firmă, ca să pot comercializa murături și sosuri, ca să mai strâng un ban sau să vând tablouri. Am avut cândva și o expoziție, atunci a venit Corneliu Vadim Tudor. Mi-a fost așa de jenă, mă gândeam: «Stai, să vezi, ce mă ia acum la rost!»”, a mai declarat Marinela Chelaru pentru sursa mai sus-menționată.

Marinela Chelaru: „Mi-e frică să ies din casă” În urmă cu trei ani, actrița a suferit o operație la inimă, care i-a salvat viața. În această perioadă greu încercată pentru toată lumea din cauza coronavirusului, Marinela Chelaru evită să iasă atât de des din casă, mai ales că a avut probleme de sănătate grave în trecut. „Mi-e frică să ies din casă, nu sunt vaccinată, pentru că am probleme cu inima.

Dacă cineva îmi garantează că voi fi bine după vaccin, acum îl fac. Dar eu am operație pe motoraș, la inimă. Nici acum, la trei ani de la intervenția chirurgicală, nu mai sunt cum eram la început. Credeam că voi reveni, dar cu inima nu e de glumit. Nu mai am putere, mă feresc să-mi forțez inima, mi-a limitat niște lucruri, am tot sperat. Ea, sărăcuța, e în parametri, dar se lasă mai greu. N-am voie să fac sport, doar plimbări. Am fost un om activ, cu «Vouă» și cu teatrul, am umblat în toată țara, așa că acum mi-e greu. Nu pot urca treptele, la bloc. Dar și de lift mi-e teamă, căci am rămas de câteva ori blocată între etaje și a trebuit să ies singură”, a spus actrița.