Ce a postat Anamaria Prodan în ziua în care trebuia să facă anunțul cu privire la divorțul de Laurențiu Reghecampf

În ultimele zile au apărut zvonuri potrivit cărora Corina Caciuc, actuala parteneră a lui Laurențiu Reghecampf, ar fi însărcinată, acesta fiind motivul pentru care antrenorul a depus actele de divorț. Sâmbătă, Anamaria Prodan a anunțat că în cursul zilei de luni va face publică decizia cu privire la relația cu ”Reghe”.

 

Postarea enigmatică a Anamariei Prodan din ziua în care trebuia să facă anunțul cu privire la divorțul de Laurențiu Reghecampf

Agentul de jucători s-a ținut de cuvânt, însă postarea sa a fost una enigmatică. Aceasta a publicat o fotografie, pe care a mai postat-o în câteva rânduri, în care apare alături de Laurențiu Reghecampf și cei patru copii ai lor. Hashtag-urile pe care le-a folosit Anamaria Prodan au fost: ”cea mai puternică familie din lume”, ”respect”, ”dragoste”, ”putere” și ”demnitate”.

insta-reghe
Postarea Anamariei Prodan / Foto: Instagram @anamariaprodanreghecampf

Astfel, Anamaria Prodan dă de înțeles că nu va renunța la soțul său, în ciuda ultimelor informații apărute în presă și a faptului că oricum cei doi erau separați de mai multe luni.

Laurențiu Reghecampf a depus actele de divorț

Visul American mai există sau a existat vreodată? Află ce stă cu adevărat la baza societății americane. Mit sau manipulare? Azi de la 22:00 pe Digi World, în Digi Online.

Vă mărturisesc faptul că este un moment delicat din viața mea. Eu nu mi-am expus niciodată viața personală și nu voi proceda altfel nici de acum înainte. Familia este sfântă pentru mine. Până azi, m-am rezumat, ca expunere publică, la cariera construită în fotbal și nu voi înceta să-mi urmez principiile. Provin dintr-o familie decentă, cu temeiuri creștine, care s-a raportat mereu la Dumnezeu.

Nu sunt o persoană conflictuală și nu port niciun război cu nimeni. Vreau doar să precizez anumite lucruri, pentru a nu exista interpretări ulterioare din partea mass-media. Personal, am depus actele de divorț la capătul unei căsnicii de care nu mă voi dezice vreodată și pledez pentru respectarea opțiunilor personale atât din punct de vedere familial, cât și profesional.

Referitor la informațiile prezentate de curând în presă, sunt în măsură să afirm doar faptul că Dumnezeu e peste noi și doar El va decide drumul fiecăruia”, transmitea Laurențiu Reghecampf, pentru Cancan, pe 10 octombrie.

  • Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au căsătorit în vara anului 2008 și au împreună un copil, Laurențiu Reghecampf junior, în vârstă de 13 ani.
  • Anamaria Prodan a mai fost căsătorită cu baschetbalistul Tibi Dumitrescu, de care a divorţat în 2007, şi cu care are două fete.