Câți bani a câștigat Dorian Popa în pandemie: „Mulți oameni din lumea publică resimt dificultăți financiare, însă eu nu”

E cântăreț, e actor, e vlogger, dar și antreprenor! Dorian Popa are 33 de ani și se bucură din plin de succesul său pe plan profesional. Reușitele sale din ultima perioadă i-au adus și mari câștiguri financiare, mai mari decât înainte de pandemie.

Dorian Popa activează în mediul online de ani buni, pe Instagram are peste două milioane de urmăritori, la fel și pe YouTube, iar peste un milion de fani are pe Facebook și pe Tik Tok. Acum, în pandemie, artistul a dezvăluit că a câștigat mai mulți bani decât înainte. A avut diverse contracte din online, oamenii l-au urmărit și mai mult pe diferitele platforme și așa a ajuns să încaseze sume frumoase de bani.

El e mulțumit de situația lui financiară, în timp ce alți artiști din România s-au plâns că au trăit din economii, având în vedere faptul că n-au mai mers la concerte, la evenimente private. „Financiar, lucrurile merg foarte bine pentru cei care au știut să sădească, să clădească în domeniul online. Acum, roadele au început să poată fi culese. Mulți nu înțelegeau ce se întâmpla în anii precedenți, când unii dintre noi se chinuiau să posteze, să facă un content de calitate și, de ce nu, care să-i și reprezinte. Acum, lumea a înțeles ce înseamnă social media.

Toată lumea își dorește social media! Am auzit că sunt mulți oameni din lumea publică ce resimt dificultăți financiare, însă eu n-aș putea să spun asta. Cifra mea de afaceri este publică, pentru că orice firmă cu acte în regulă are situația financiară publică. N-aș putea să mint și să spun că pandemia mi-a adus pierderi financiare. Mi-a adus creșteri ale marjelor de profit, însă mi-aș dori mai mult să se întoarcă zâmbetele, să se întoarcă libertatea și naturalețea oamenilor. Muncă și business facem, important e să zâmbim și să fim fericiți. Și sănătoși, mai presus de orice. Degeaba avem de toate, dacă ne pândește «Covidulescul» la colțul străzii.”, a declarat artistul pentru Cancan. Întrebat ce proiecte noi mai are, cântărețul a dezvăluit că în curând va lansa pe site-ul lui o păpușă. „Avem o grămadă de proiecte noi.

Unul dintre proiectele de care mă mândresc foarte mult este faptul că, pe site-ul meu, www.dorianpopa.ro, încercăm acum să facem o jucărie de tip Barbie, de tip Ken, de tip Action Man, cum era pe vremea noastră, a generației postcomuniste mai tânără. Îmi doresc să facem această jucărie. Ne pregătim de încă o lună în forță la malluri, dacă restricțiile ne permit.”, a spus el.

Dorian Popa este și antreprenor, acesta construiește un cartier rezidențial în apropierea Bucureștiului. „Cartierul Hâtz Residence merge foarte bine, ne pregătim să închidem căsuțele cu termopane, acoperișuri și izolație exterioară pentru a putea să intrăm cum trebuie în iarnă. După care vom intra pe finisaje, totul este bine. Muncim cu Dumnezeu în suflet, ne antrenăm pentru că sportul ne curăță de orele de muncă. Și ne odihnim. O viață simplă înseamnă o viață de succes.”, a mai adăugat artistul pentru Cancan.

Recent, Dorian Popa a dezvăluit cât câștigă pe lună din YouTube și Instagram. „ Sunt shaorma cu de toate. Sunt actor, cântăreţ şi vlogger. Dar cel mai bine mă simt pe YouTube, acolo sunt în elementul meu. Îmi place şi la concerte, le duc lipsa. Dar YouTube-ul e viaţa mea. Trebuie să fie cât mai natural, mai real. Câştig în jur de 40.000 de euro pe lună, acum în pandemie: 10.000-15.000 de pe Instagram şi în jur de 20.000-25.000 de euro de pe YouTube”, a mărturisit Dorian.

Câți bani a câștigat Dorian Popa în pandemie: „Mulți oameni din lumea publică resimt dificultăți financiare, însă eu nu”