Calendar ortodox 29 noiembrie 2021. Ce sfânt important este prăznuit astăzi

În fiecare an la data de 29 noiembrie este prăznuit Sfântul Mucenic Paramon, un mare sfânt făcător de minuni și vindecător. El a îndurat chinuri teribile pentru că nu a vrut să se lepede de Hristos și astfel Dumnezeu l-a înzestrat cu darul facerii de minuni.

Cine a fost Sfântul Mucenic Paramon

Sfântul Paramon a trăit în secolul al III-lea, în timpul împăratului Deciu, care poruncea ceștinilor să aducă jertfe pentru zei și să renunțe la credința întru Hristos. Mulți au fost uciși de acest împărat, iar sfântul Paramon, trecând pe lângă cei care erau schingiuiți de către împăratul Deciu a strigat:  „O, cât de mulți drepți sunt înjunghiați fără vină, de necuratul voievod, pentru că nu se închină idolilor lui celor fără de suflet și muți”. La auzul acestor cuvinte, împăratul a poruncit ca Paramon să fie ucis.

Însă, înainte de a fi ucis, a fost chinuit în moduri cumplite și a suferit foarte mult. I s-a smuls limba, apoi i s-au înfipt în toate mădularele trestii. La sfârșit, a fost săgetat cu sulițele și, astfel, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Ziua în care este prăznuit acest mare sfânt este 29 noiembrie.

Rugăciune către Sfântul Mucenic Paramon, făcătorul de minuni

Mucenicul Tău, Doamne, Paramon, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Îmbogăţindu-te învederat de la Dumnezeu cu harul tămăduirilor şi al minunilor, Înţelepte Mucenice Paramon, vindeci pe cei ce strigă: Binecuvântat eşti în Biserica Măririi Tale, Doamne.

Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbogăţindu-te învederat de la Dumnezeu cu harul tămăduirilor şi al minunilor, Înţelepte Mucenice Paramon, vindeci pe cei ce strigă: Binecuvântat eşti în Biserica Măririi Tale, Doamne.

Sfinte Mucenice Paramon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Amin!