Calendar ortodox 22 septembrie. Tradiții și obiceiuri de Sfântul Teodosie

Ziua de 22 septembrie este una extrem de importantă pentru credincioșii de pretutindeni. În această zi este sărbătorit un Sfânt important, motiv pentru care trebuie să ne comportăm așa cum se cuvine. Trebuie să ținem cont de anumite tradiții și obiceiuri cu ocazia zilei de pomenire a Sfântului Teodosie.

Sfântul Teodosie, 22 septembrie

În data de 22 septembrie 2021, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie. Acesta a iubit pe Dumnezeu încă de tânăr și a vrut să fie un om credincios. Astfel, s-a lepădat de lume şi a primit sfântul chip îngeresc și de atunci s-a ocupat doar de a duce mai departe Cuvântul lui Dumnezeu.

Acesta a iubit cu adevărat sfintele lui Dumnezeu locaşuri, a cercetat şi a ajutat cu multă râvnă schiturile şi mânăstirile din eparhia sa. A construit o mulțime de biserici și mănăstiri și peste tot și-a lăsat amprenta. În plus, i-a ajutat mereu pe binecredincioşii creştini aflaţi în necazuri sau erau cuprinşi de sărăcie.

Tradiții Sfântul Teodosie

Sfântul Teodosie mai este numit și Începătorul Vieţii de Obşte sau Dascălul Pustiei. Despre el există o mulțime de legende vechi, care de-a lungul timpului au devenit cunoscute și toți oamenii țin cont de ele.

Se spune că Sfântul Teodosie este făcător de minuni. Din bătrâni se spune că marele părinte a binecuvântat o femeie ai cărei prunci nu trăiau, făcându-i sănătoși și mari. Tot el a fost cel care a mers în câmp şi a alungat lăcustele şi omizile care aduceau foamete şi sărăcie oamenilor. Astfel, a devenit cunoscut printre ”oamenii sterpi” și era căutat pentru ”a primi rod pântecelui”.

Femeile aflate care erau însărcinate sau cele care își doreau să aibă copii și nu reușeau se rugau la Sfântul Teodosie cel Mare pentru a avea naştere uşoară.

Crescătorii de animale se rugau Sfântului Teodosie cel Mare pentru ”prăsirea” acestora. Multe animale se îmbolnăveau și doar Sfântul Teodosie putea să le vindece. Prin unele zone, Sfântul Teodosie cel Mare era cunoscut ca sfântul ce apără de vise rele şi năluciri, de lingoare, de opăreli şi arsuri și de accidente, în general.