Bolnavii COVID-19 internați la Lețcani sunt transferați la alte spitale din cauza frigului

Pacienții de la Spitalul Mobil de la Lețcani sunt transferați, miercuri, la alte spitale din Iași, din cauza frigului. Instalaţia de căldură a spitalului nu face față temperaturilor scăzute din ultimele zile.

În Spitalul Mobil de la Lețcani mai sunt, la ora transmiterii știrii, 19 pacienți cu forme medii și severe de COVID-19, potrivit Mediafax.

Alte șapte persoane vor fi transferate, pentru ca cele 12 paturi de la Terapie Intensivă să fie ocupate de cazurile critice, dar numai în condițiile în care sistemul va putea fi remediat.

Pacienții sunt transferați din cauza frigului, pentru că instalația de căldură a spitalului nu face față la temperaturile scăzute din ultimele zile.

„Instalația de căldură a Spitalului Lețcani este, după cum știm, una inadecvată pentru temperaturile de la noi și având în vedere că în cursul nopților următoare temperaturile vor scădea sub zero grade trebuie să căutăm soluții de a preveni o astfel de situație. În momentul de față, firma angajată de către Asociația Euronest a transmis că a găsit soluţii pentru rezolvarea problemei, dar noi ne pregătim şi cu soluţii alternative în cazul în care solițiile lor nu vor da rezultate. Vrem să avem o soluţie de rezervă pentru a evita situaţia în care pacienţii să fie supuşi la hipotermie. (…) Soluţia este să creăm o serie paturi de terapie intensivă în spațiile din celelalte spitale, în saloane care nu sunt de terapie intensivă, dar care au guri de oxigen”, a declarat dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iași.

În ultimele zile, la Iași temperaturile nocturne au scăzut sub zero grade Celsius.