Anunțul făcut de George Burcea despre Andreea Bălan la aproape doi ani de la despărțire: „Eu am încredere”

George Burcea și Andreea Bălan s-au despărțit cu scandal, însă actorul încă speră la o relație bună cu mama fetițelor sale. Mulți s-ar fi așteptat ca socotelile să se fi încheiat între ei, însă divorțul lor încă se judecă, iar în centrul discuțiilor se află custodia celor doi copii.

Despărțirea lor a luat pe multă lume prin surprindere, mai ales că s-a întâmplat la doar câteva luni după ce au avut o nuntă ca în povești. Povestea lor de dragoste s-a transformat în timp scurt într-o bătălie în sala de judecată. După despărțire, cei doi și-au aruncat cuvinte grele, însă acum George Burcea speră la o relație bună cu Andreea Bălan. Actorul a anunțat că își dorește ca totul să fie bine pentru fetițele sale, Ella și Clara, el având încredere că acest lucru va fi posibil la un moment dat.

Andreea Bălan și George Burcea evită să își vorbească foarte des, iar atunci când comunică, în centrul discuției sunt cei doi copii. „Eu am încredere că într-o zi totul va fi foarte bine pentru aceste două fetițe minunate pe care le avem”, susține George Burcea pentru Fanatik.

George Burcea stă cu fetițele în weekend Deși în ultima perioadă are un program foarte încărcat, fostul soț al Andreei Bălan își rezervă mereu timp pentru a sta cu fiicele sale. George Burcea le ia pe Ella și Clara în weekend și petrec de fiecare dată clipe minunate împreună, astfel că micuțele nu simt lipsa tatălui din viața lor.

La scurt timp de la despărțirea de Andreea Bălan, George Burcea s-a îndrăgostit de Viviana Sposub, cu care are o relație în prezent. Pe lângă proiectele pe care le are el, actorul se implică și în cele ale iubitei sale. „În ultimul timp a fost haos în viața mea. Încerc destul de mult să mă implic și în proiectul Vivianei (Bravo ai Stil), de vineri până duminică sunt cu fetițele mele, am muncit foarte mult la lansarea primului meu roman, „Scrisoare către Ceaușescu”, umblu pentru producția filmului meu care este scris după acest roman, iar de dormit, nu dorm mai mult de 3-4 ore pe noapte. Acest lucru mă bucură enorm, căci dacă nu am activitate, simt că mă sufoc.

Deci mă pun în pat la 2-3 dimineață și mă trezesc la 5, căci la 6 trebuie să fiu pe set, iar de acolo mă întorc seară. Asta dacă nu filmăm în deplasare. A două zi o luăm de la capăt. (…) Lăpticii mei sunt cei care îmi dau energie bună de fiecare dată când ne vedem”, spune George Burcea pentru sursa mai sus menționată.