Anunțul făcut de Fuego: „Nu mi-am imaginat că lucrurile se vor precipita în acest mod și că vom ajunge la o situație atât de gravă”

Fuego a făcut un anunț pe rețelele de socializare în care explică dezamăgirea pe care o are. Pe 8 octombrie, artistul trebuia să susțină un concert la Sala Palatului din București, însă din cauza pandemiei a fost anulat. Are o carieră de peste 25 de ani, însă acum trăiește cea mai mare dezamăgire. Fuego și-a anunțat că este nevoit să își anuleze concertul de pe data de 8 octombrie, care ar fi trebuit să aibă loc la Sala Palatului.

Din cauza pandemiei de coronavirus, artistul se vede nevoit să reprogrameze totul și susține că nu și-a imaginat că situația va fi atât de gravă. Este a cincea oară când Fuego reprogramează acest concert. „Sunt dezamăgit, dragii mei, pentru că de fiecare dată mi-am pus atâtea speranțe în realizarea acestui proiect și de fiecare dată ele mi-au fost înșelate!

Chiar am crezut, cu tot sufletul, că voi putea susține concertul de pe 8 octombrie, de la Sala Palatului din București! Nu mi-am imaginat că lucrurile se vor precipita în acest mod și că vom ajunge la o situație atât de gravă în doar câteva săptămâni! Din nefericire nu putem susține concertul pe 8 octombrie, din cauza tuturor restricțiilor și recomandărilor, iar organizatorii alături de care colaborez, precum și artiștii din orchestră, au insistat să-l reprogramăm pe data de 1 martie 2022, când sperăm că lucrurile se vor așeza puțin!”, a scris Fuego, pe pagina sa de Facebook.

fuego-2

Fuego, concert alături de peste 100 de artiști Artistul își anunță fanii că biletele rămân valabile, iar noua dată a spectacolului este 1 martie 2022, când speră că pandemia de coronavirus se va mai domoli. Fuego pregătește de foarte mult timp acest concert și a anunțat că pe scenă vor urca peste 100 de artiști. „Biletele achiziționate rămân valabile și vă mulțumesc deschis, din suflet, tuturor celor care nu și-au retras biletele și așteaptă, ca și noi, să ne putem întâlni și să vă pot arăta cel mai spectaculos concert al vieții mele, alături de peste 100 de artiști pe scenă, invitați și sonorități dintre cele mai interesante!

Viața nu ne lasă virgule și nici nu ne lasă să alegem, așa cum ar fi corect și cum ne-am dori de multe ori! Sper din suflet să înțelegeți și să-mi fiți aproape! Vă mulțumesc din nou pentru toată susținerea și vă aștept cu toată dragostea mea și cu nenumărate surprize pe 1 martie 2022 la Sala Palatului, alături de Orchestra Metropolitană și Corul Accoustic, ambele dirijate de Daniel Jinga!”, a încheiat artistul.