Anca Țurcașiu merge în cârjă. A spus ce i s-a întâmplat: „Nu am vrut să mă victimizez. Durerea e inevitabilă”

Anca Turcașiu a atras atenția la cea mai recentă apariție TV. Artista în vârstă de 51 de ani a mers în platoul emisiunii „La Măruță”, de la PRO TV, în cârjă. Imediat după ce s-a așezat pe canapea, a dezvăluit cu ce probleme se confruntă. E bucuroasă însă că activitatea ei profesională nu a fost întreruptă. „Am căzut, într-o zi, pe gresie, în genunchi. Acum sunt foarte bine. La mare eram. Într-o seară am plecat și am căzut. Eu de fel sunt destul de împiedicată, am atras asta. M-am gândit toată vara să nu alunec pe gresie, că era lucioasă. Mi-am rupt rotula. Mi-am ținut toate spectacolele cu orteză, am instalat fotoliu pe scenă”, a declarat vedeta cu zâmbetul pe buze despre perioada mai puțin plăcută prin care a trecut.

Chiar dacă a avut probleme la picior, Anca Țurcașiu nu a luat pauză, a continuat să meargă la cântări și chiar la teatru, acolo unde joacă într-o piesă. Alături de echipă a stabilit ca personajul ei să șchiopăteze. „La teatru, am adaptat-o și pe Dolores, personajul meu din piesa «Rude cu nevasta-mea», am făcut-o șchiopă. Am zis asta e, s-a întâmplat”, adaugă vedeta. Cel care a ajutat-o pe artistă în ultimele luni a fost chiar fiul ei, Radu. Vedeta spune că situația aceasta nu va mai dura prea mult, în decembrie va fi în mare formă. „Am avut mult ajutor de la prieteni, de la Radu, băiatul meu. Mi-am ținut spectacolele în fiecare seară. Am avut mult timp să citesc, să mă uit la filme, m-am odihnit. Nu am scos gresia, dar acum suflu și în iaurt, știi cum e.

Durerea e inevitabilă, suferință e opțională. Nu am vrut să mă victimizez, am mers mai departe. Până în decembrie o să pot să dansez și o să fiu în mare formă. Lumea vine la teatru și în contextul actual, pentru că au nevoie să se simtă bine. Mă bucur că nu ne-au închis de tot”, a mai declarat frumoasa actriță în emisiunea lui Cătălin Măruță. Are 51 de ani și mereu a fost admirată pentru silueta ei, pentru felul în care arată. Recent însă, Anca Țurcașiu a zis adevărul despre operațiile estetice, după ce mulți au spus că exagerează. A ținut să sublinieze că nu are nicio intervenție la față.