Anca Dumitra, Gianina din „Las Fierbinți”, prima apariție alături de iubit. Cine este partenerul actriței

Anca Dumitru, cunoscută de fani ca Gianina din „Las Fierbinți”, a venit însoțită de iubitul ei la Gala Premiilor Gopo. Actrița din serialul românesc de la PRO TV a spus că partenerul ei nu este actor.

La Gala Premiilor Gopo, Anca Dumitra și-a făcut apariția la brațul iubitului ei. Actrița din „Las Fierbinți” este destul de discretă cu viața personală, astfel că nu a vrut să dea prea multe detalii despre partenerul ei. „Am venit la Premiile Gopo cu iubitul meu. Nu este actor.

Suntem în pauză acum și începem în curând filmările, de abia aștept. Să se încălzească și vremea, ca să nu tremurăm de frig. Eu fac frigul mai mult ca oricine, sunt friguroasă. Aștept cu interes fiecare nou scenariu în parte”, a mărturisit Anca Dumitra pentru publicația click.ro. Actualul iubit al actriței din serialul românesc de la PRO TV nu este de naționalitate română, iar ea nu a vrut să-i facă public numele.

Ce spunea Anca Dumitra despre căsătorie și copil În urmă cu câteva luni, actrița spunea în cadrul unui interviu că este întrebată destul de des despre căsătorie și copil.

Anca Dumitra spune că toate se vor întâmpla la momentul potrivit. „Sunt întrebări firești, căci e o vârstă la care se întâmplă astfel de lucruri și nu e ca și cum poți să le programezi. Mă lovesc de ele, dar cam tuturor le spun că, atunci când o să fie, se va ști, cu siguranță, pentru că nu prea ai cum să păcălești cu astfel de lucruri”.