Anamaria Prodan îi pregătește lovitura decisivă lui Becali. Clubul la care ar fi tentată să investească

Realația dintre Anamaria Prodan și Gigi Becali, patronul FCSB, s-a rupt odată cu transferul lui Dennis Man la Parma, când Gigi Becali l-a mandatat pe vărul Giovanni Becali să intermedieze mutarea, în ciuda faptului că jucătorul era reprezentat de frumoasa impresară.

Anamaria Prodan nu a trecut peste acel moment, care a „scutit-o” de un comision consistent, și anunță că ar fi dispusă să investească la Steaua, marea rivală a echipei patronate de Gigi Becali.

 

„Da, normal, de ce să nu investești? Investești oriunde se poate face performanță. Acolo este o problemă numai pentru faptul că din Liga 2 pe urmă ce faci? Că nu mai ai voie să investești tu (n.r. Ministerul).

Trebuie să ai pe cineva. Ori, la ceea ce se întâmplă în România, fără legislație, nu mai investește nimeni, că toți fug de frica închisorii”, a declarat Anamaria Prodan.

 

Steaua a strâns 20 de puncte în acest sezon al Ligii 2, când s-au scurs nouă etape și ocupă locul cinci în clasament.