Anamaria Prodan, acționară la două noi televiziuni din România. Gigi Becali e pe lista invitaților: „El a fost învățătorul meu”

În vârstă de 48 de ani, Anamaria Prodan se împarte între viața personală și cea profesională. Pe de-o parte sunt copiii și divorțul de Laurențiu Reghecampf, iar pe cealaltă parte sunt afacerile pe care le dezvoltă în ultima vreme.

Acum a anunțat că se implică în presă, la două noi televiziuni din România. Anamaria Prodan va fi acționar la două noi posturi de televiziune, „Realitatea Sportivă” și „Realitatea Star”.

Anunțul a fost făcut ieri de Claudiu Giurgea, moderatorul emisiunii „Realitatea Sportivă”, cel care a avut-o ca invitat pe impresară. „E provocarea maximă pentru mine.

Mă întorc la prima dragoste și mă întorc la numărul unu! Întotdeauna am crezut în puterea fabuloasă a presei. Cred foarte tare în oamenii tineri, foarte bine pregătiți. Am știut că vom pune bazele celor două televiziuni care se nasc de 1 decembrie.

Va fi cu totul altfel decât ceea ce este. Am aproape 50 de ani și niciodată nu am lăsat capul în jos. Nu mă schimbă faptul că voi deveni patron de televiziune! Eu vreau să aduc în fața telespectatorilor munca unui sportiv, viața lui așa cum o văd eu.

Eu am acces în ambele lumi, și în lumea mondenă, și în cea sportivă. Vreau să relaxez puțin lucrurile. Fotbalul este despre bucurie, nu despre încrâncenare, despre bătaie!” a declarat Anamaria Prodan, invitată în studioul Realitatea Plus.

„Mi-am dat seama că Gigi Becali nu are prieteni” Astfel, de la 1 decembrie, impresara e acționară la două noi televiziuni și spune că Gigi Becali se va număra pe lista invitaților posturilor respective.

Chiar dacă cei doi au avut mai multe conflicte de-a lungul timpului, ea a trecut peste supărare. „E normal ca Gigi Becali să intre în direct, este patronul unei echipe de fotbal importante, care se numește FCSB.

De-a lungul anilor am avut meciuri cu mulți, dar mereu am știut cum să depășesc momentele. Nu am nicio problemă că intră Becali, Giovanni, fratele, mătușa lor. Mi-am dat seama că Gigi Becali nu are prieteni.

Nu știu dacă e bine sau e rău. Au fost persoane care au stat la masa mea și apoi mi-au făcut rău. Am început să-l înțeleg. El tratează totul ca pe business. Eu, ca femeie, mai am răbufniri. M-a întărit și mai tare disputa cu Gigi Becali.

Am zis să las garda jos cu Gigi Becali. Eu l-am susținut. Pentru mine a fost un joc. Este o lecție de viață. Îi mulțumesc că mi-a predat-o. A fost învățătorul meu”, a mai povestit Anamaria Prodan, la Realitatea Sportivă.

Recent, Anamaria Prodan i-a dat dreptate lui Gigi Becali, după ce i-a spus că Reghe avea amante. „Laurențiu nu are curaj să se uite în ochii mei”, a spus impresara.