ALYSSA MILANO, IMPLICATĂ ÎNTR-UN ACCIDENT DE MAŞINĂ. UNCHIUL EI A LEȘINAT ÎN TIMP CE ERA LA VOLAN!

Cunoscuta actriță Alyssa Milano a trecut printr-o întâmplare cumplită! Acesta a fost implicată într-un accident rutier! Mai exact, în dimineața zilei de marți, 17 august 2021, actrița și unchiul ei, Mitchell, se aflau pe o autostradă din Los Angeles, California, când, din cauza unor probleme medicale, bărbatul și-a pierdut cunoștința.

Mitchell conducea un SUV Ford când a trecut de pe o bandă pe cealaltă, lovind un alt autoturism care circula regulamentar. Potrivit autorităților, incidentul s-a petrecut din cauza unor „probleme medicale (posibil infarct)”.

Datorită ajutorului unei persoane aflate în zonă, mașina în care Alyssa și unchiul ei se aflau a fost parcată în siguranță, au mai declarat autoritățile.

Potrivit acelorași surse, Alyssa a încercat să preia controlul mașinii, apăsând pedala de frână cu mâna. Când mașina s-a oprit, actrița i-a oferit primul ajutor unchiului ei, au mai spus martorii.

Reacţia Alyssei a salvat viaţa unchiului său, dar şi pe a ei. Ulterior, soţul actriţei, David Bugliari, a apărut la faţa locului pentru a o ajuta să-şi revină din şoc – iar unchiul Alyssei a fost dus la un spital din apropiere, unde se află în continuare sub supraveghere.

Ajunsă acasă, actriţa a făcut o postare pe social media în care a vorbit despre importanţa de a-i proteja pe cei dragi, realizând cât de important a fost în această situaţie limită faptul că ştia să aplice manevrele de resuscitare. ”Cu toţii ar trebui să nu ratăm nicio oportunitate de a ne proteja oamenii dragi. Vaccinaţi-vă. Purtaţi măşti. Învăţaţi manevrele de resuscitare. Sunt lucruri mici, dar de bun simţ.”, a fost mesajul actriţei, fericită că accidentul nu a avut urmări mai grave.